Dreptul Afacerilor: Ramurile dreptului contemporan romanesc

Dreptul Afacerilor 

 

Ramurile dreptului contemporan romanesc

 

            In cadrul dreptului public avem: dreptul constitutional, dreptul administrativ, financiar, penal, procesual (penal si civil), international public, iar in cadrul dreptului privat avem: dreptul civil, comercial, international privat etc. S-a conturat si un drept mixt: familiei, muncii, social, rural etc. In epoca noastra se manifesta o tendinta de reasezare dar si de aparitie a noi ramuri de drept, consecinta a nevoilor de dezvoltare a societatii: dreptul social, bancar, ecologic sau al mediului, al marii, agrar (rural), cooperatist, familiei etc.

Dreptul constitutional Stabileste principiile fundamentale ale structurii social-economice si ale organizarii puterii de stat, reglementeaza relatiile dintre diferitele componente ale statului, precum si cele dintre stat si cetateni, relatii materializate in drepturile si indatoririle fundamentale ale acestora. Raporturile de drept constitutional apar deci in procesul organizarii si exercitarii puterii de stat. Principalul izvor il formeaza Constitutia, dar si legile (organice sau ordinare) sau alte acte cu putere de lege ce contin norme de natura constitutionala.          

 Dreptul administrativ Reglementeaza relatiile sociale ce apar in activitatea administratiei de stat  sau in legatura cu aceasta , adica relatiile intre organele administrative si intre ele si alte organe de stat, cele dintre administratie si cetateni; principiile organizarii si functionarii administratiei. Ca si normele de drept constitutional, normele de drept administrativ au un caracter imperativ; idem, in aceste raporturi organele statului se situeaza pe pozitii de putere fata de cetatean, iar raporturile pot sa nu se nasca prin consimtamantul ambelor parti. Raspunderea pentru violarea unei norme administrative atrage dupa ea o sanctiune de drept administrativ (contraventionala pentru cetatean).         

  Dreptul financiar Reglementeaza activitatea financiara a organelor statului, relatiile care apar intre diferite organe de stat sau intre ele si cetateni in legatura cu  intocmirea bugetului, perceperea impozitelor si taxelor, modul de cheltuire a veniturilor statului, asigurarile obligatorii de stat etc.          

 Dreptul civil Reglementeaza relatii in care, spre deosebire de cele demai sus, partile se afla pe pozitie de egalitate juridica  chiar cand una din parti este statul (ca persoana privata si nu ca autoritate publica). Aceasta este o caracteristica a tuturor ramurilor de drept privat, desprinse de fapt din dreptul civil si pe care le vom analiza mai jos. Raporturile juridice civile pot fi patrimoniale  cele mai multe  si nepatrimoniale. Normele au in majoritatea cazurilor un caracter dispozitiv.          

 Dreptul muncii Reglementeaza relatiile sociale de munca, aparute in legatura cu exercitiul dreptului la munca, conditiile de munca, salarizarea, angajarea, concedierea, organizarea si protectia muncii, jurisdictia muncii etc. Desi la origine raporturile de munca erau raporturi de drept civil si deci marcate de caracteristicile acestuia  norme dispozitive, egalitatea partilor la incheierea contractului si in ce priveste desfacerea lui -, intre timp ele au evoluat inspre o socializare a lor, o apropiere de domeniul dreptului public; fara a se inlatura necesitatea consimtamantului ambelor parti la incheierea contractului si posibilitatea de principiu pentru fiecare de a-l desface unilateral, aceasta  posibilitate este ingradita pentru angajator si in prezent s-au legiferat si cazuri in care un contract produce efecte si pentru cel care n-a participat la incheierea lui: de exemplu, contractul colectiv de munca. Acesta se incheie intre sindicatul cel mai reprezentativ si organizatia de patronat cea mai reprezentativa  la nivel national, de ramura si de unitate, fiind insa obligatoriu si pentru celelalte, ca  si pentru salariatii nesindicalizati sau care se angajeaza ulterior, de asemenea pentru angajatorii neafiliati sau care se infiinteaza ulterior. De asemenea, normele de dreptul muncii sunt in mare masura imperative, neputandu-se stabili prin vointa partilor drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin lege, respectiv prin contractul colectiv, in ce-i priveste pe salariati.          

Dreptul familiei Reglementeaza relatiile dintre soti si cele de rudenie si afinitate, relatii care sunt deopotriva patrimoniale si nepatrimoniale. Institutiile principale sunt: casatoria, rudenia si afinitatea, adoptia, filiatia, ocrotirea minorilor si a majorilor incapabili. Importanta sociala a unor aspecte din acest domeniu a facut sa apara si raporturi care se nasc prin vointa legii, fara consimtamantul partilor, sau raporturi al caror continut este stabilit prin lege, dreptul familiei indepartandu-se astfel de sfera dreptului civil caruia ii apartinea.          

Reglementeaza relatiile dintre soti si cele de rudenie si afinitate, relatii care sunt deopotriva patrimoniale si nepatrimoniale. Institutiile principale sunt: casatoria, rudenia si afinitatea, adoptia, filiatia, ocrotirea minorilor si a majorilor incapabili. Importanta sociala a unor aspecte din acest domeniu a facut sa apara si raporturi care se nasc prin vointa legii, fara consimtamantul partilor, sau raporturi al caror continut este stabilit prin lege, dreptul familiei indepartandu-se astfel de sfera dreptului civil caruia ii apartinea.           

Dreptul penal Reglementeaza faptele ce sunt considerate infractiuni si sanctiunile aplicabile lor, precum si principiile ce guverneaza raporturile nascute in legatura cu savarsirea de infractiuni intre individ si societate.          

Reglementeaza faptele ce sunt considerate infractiuni si sanctiunile aplicabile lor, precum si principiile ce guverneaza raporturile nascute in legatura cu savarsirea de infractiuni intre individ si societate.          

 Dreptul procesual penal Reglementeaza desfasurarea urmaririi penale, a judecatii penale si a executarii pedepselor, activitati care sunt consecinta savarsirii de infractiuni. Raporturile de drept procesual penal reprezinta o materializare in plan organizatoric a raporturilor de drept penal. Ca in orice ramura de drept public, normele sunt aproape in totalitate imperative.          

 Dreptul procesual civil Reglementeaza desfasurarea judecatii civile si a executarii silite, raporturile de acest tip reprezentand materializarea in plan organizatoric a raporturilor de drept civil in sens larg.          

 Dreptul international public Reglementeaza relatiile dintre state, organizatii guvernamentale, state si organizatii guvernamentale, precum si dintre acestea si natiuni care isi constituie un stat propriu. In aceste raporturi partile apar pe pozitii de egalitate juridica iar nerespectarea normelor atrage constrangeri specifice, organizate individual sau colectiv. Spre deosebire de normele interne care nu sunt totdeauna creatia partilor sau a ambelor parti, ci a legii, deci a statului (direct sau indirect), cele internationale exprima vointa statelor parti si sunt obligatorii numai pentru cele ce au participat la elaborarea lor. Desi individul nu e un subiect traditional al dreptului international public, totusi se constata in prezent o evolutie sub acest aspect: normele care reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale sunt elaborate in beneficiul sau; in anumite sisteme de drept le poate invoca direct, fara a astepta legi nationale de transpunere; de asemenea, el are acces  chiar daca limitat  la mecanismele internationale de control si sanctionare a  incalcarilor produse in legatura cu drepturile sale. Astfel, el devine, direct sau indirect, subiect de drept international public, domeniu rezervat pana nu demult exlusiv statelor.          

Normele internationale pot fi cuprinse in acte sau in cutume internationale.          

 Dreptul international privat Reglementeaza raporturile de drept privat  in care parti pot fi si statele dar ca persoane juridice private, precum si organizatiile neguvernamentale  cu elemente de extraneitate. Astfel de elemente pot fi: cetatenia, domiciliul, locul situarii imobilului etc. Normele sale sunt deopotriva de sorginte interna si internationala, in acest din urma caz de drept scris sau cutumiar.

 

Dreptul Afacerilor Curs 2 Anul I

Dreptul Afacerilor ASE Marketing Curs 2 Anul I

Izvoarele dreptului afacerilor

 

 

          Izvoarele dreptului afacerilor sunt forma de exprimare a regulilor de conduita din domeniul commercial sau moduri de exprimare a normelor juridice prin care se reglementeaza raporturile juridice economice. Principalele reglementari in acest domeniu sunt cuprinse in Codul Comercial care stabileste ca “in comert se aplica legea de fata iar unde ea nu dispune se aplica codul civil”. Din aceasta prevedere se constata ca legiuitorul a stabilit pe de o parte izvoarele dreptului afacerilor iar pe de alta parte ierarhizarea lor.

Textul mai precizeaza faptul ca in dreptul afacerilor se aplica prioritar legile comerciale speciale si numai acolo unde ele nu dispun se aplica codul civil.

In “ Codul Comercial Italian “ care a constituit modelul “Codului Comercial Român”se mai prevedea inca un izvor de drept commercial si anume “uzurile”. Cu toate ca legiuitorul roman nu mentioneaza uzul ca izvor de drept al afacerilor, avand in vedere ca practica a dovedit ca izvoarele scrise nu sunt suficiente “jurisprudenta” recurge si la izvoarele nescrise numite in vechiul drept romanesc obiceiul locului sau obiceiul pamantului.

          Izvoarele se impart in 2 categorii :

-         izvoare normative

-         izvoare interpretative

 

          IZVOARE NORMATIVE

-         Constitutia ca izvor de drept al afacerilor; ea stabileste faptul ca economia Romaniei este una de piata bazata pe libera initiative si concurenta asa cum se arata in art.134, al. 1. Deasemenea prevede in art.135 ca proprietatea este privata, inviolabila, garantata si ocrotita de lege in mod egal indiferent de titular, deci indiferent daca este statul sau un particular.

-         Codul Comercial Român adoptat in 10 Mai 1887 constituie reglementarea de baza a activitatii comerciale cuprinzand norme juridice referitoare la institutiile fundamentale ale dreptului comercial, faptele de comert, comerciantii si obligatiile comerciale.

-         Legile comerciale speciale sub acest titlu se mai au in vedere legile adoptate de catre parlament din care mentionam :

n     legea 31/1990 privind societatile comerciale modificata si completata prin O.G. 32/1997 sau O.G. 76/2001

n     legea 26/1990 privind Registrul Comertului

n     legea 11/1991 privind combatera concurentei neloiale modificata si completata prin legea 298/2001

n     legea 64/1995 privind procedura reorganizarii juridice si a falimentului

n     legea 58/1998 privind legea bancara modificata prin legea 458/2003

n     legea 82/1991 legea contabilitatii modificata si completata

n     legea 58/1993 privind cambia si biletul la ordin

n     legea 59/1934 privind CEC-ul

n     legea 178/1934 privind reglementarea contractului de consignatie

 

 

 

 

Cu privire la corelatia dintre “Codul Comercial” si “Legile Comerciale Speciale “

Se aplica principiul potrivit caruia in concursul dintre legile speciale si cele generale, cum ar fi legea 31/1990 privind societatile comerciale si Codul Comercial, se acorda prioritate celor speciale.

-         Decrete Legi ; aici se incadreaza actele normative emise de puterea de dupa Dec. 1989 pana la constitutie referitoare la activitatea comerciala din care mentionam :

n     decr. Lg. 54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative.

n     Decr. Lg. 159/1990 privind infiintarea Camerelor de Comert Industrie si Agricultura si functionarea C.C.I.A. a Romaniei

n      

-         Hotararile si ordonantele guvernului. Unele aspecte ale activitatii comerciale sunt reglementate prin acte ale guvernului, Ex :

n     H.G. 201/1990 pentru aplicarea Decr. Lg. 54/1990

n     H.G. 394/1995 privind obligatiile ce revin agentilor economici, persoane fizice sau juridice in comercializarea produselor de folosinta indelungata

n     H.G. 21/1990 privind protectia consumatorilor

n     H.G. 70/1994 privind impozitul pe profit

-         Normele, ordinele si regulamentele  adoptate de organele competente. Anumite organe pot fi investite cu puterea de a emite norme, regulamente si ordine de aplicare a acestor acte normative. Ex.

n     Normele metodologice privind modul de tinere a Registrelor Comertului si de efectuare a inregistrarilor emise de C.C.I.A. a Romaniei si de Ministerul Justitiei

n     Regulamenrul privind O.P. nr. 8/1994 aprobat de B.N.R. sau Ordinul Guvernatorului B.N.R. nr. 138/1995 privind punerea in aplicare a regulamentului 8/1994 emis de B.N.R.

-         Codul civil si legile speciale  - asa cum se precizeaza in art. 1 din Codul Comercial, numai in absenta unor norme in Codul Comercial se aplica Codul Civil ca izvor subsidiar al Codului Comercial.

Dintre legile civile speciale care prezinta un interes deosebit mentionam :

n     Decr. 31/1934 privind persoanele fizice si juridice

n     Decr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva.

 

 

          IZVOARE INTERPRETATIVE

          Pe langa izvoare normative, a caror reguli au caracter imperativ(sunt obligatorii), exista si izvoare interpretative a caror rol este de a ajuta la interpretarea vointei manifestate in raporturile comerciale

-         Uzurile. Obiceiurile, cutumele care in materie comerciala poarta denumirea specifica de uzuri si se aplica doar atunci cand legea face trimitere la ele. Pentru ca uzurile sa fie recunoscute trebuie sa indeplineasca doua conditii cumulative :

1.     sa fie observate in mod uniform un anummit timp si nu in mod trecator, izolat sau ca simple tolerante.

2.     sa fie observate ca o regula de drept din convingerea ca nu se poate altfel

-         doctrina - prin doctrina intelegem totalitatea principiilor, tezelor fundamentale ale unui sistem politic, stiintific, filosofic. Doctrina se mai numeste “invatatura”.

Cu toate ca, la fel ca si uzul, nu este izvor de dept doctrina Dreprului Comercial este un instrument important de interpretarea legilor comerciale si de aplicare a acestora. Ea este un factor de progres al dreptului deoarece de multe ori solutiile ei sunt preluate de legiuitor si transpuse in norme juridice.

-         practica judiciara  Rolul aplicarii legilor revine instantelor judecatoresti ; acolo se verifica soliditatea si eficienta legii. Un anumit rol in interpretarea legilor comerciale tind sa-l dobandeasca deciziile « Curtii Supreme de Justitie ».

 

AUTONOMIA DREPTULUI AFACERILOR

 

          Pozitia autonoma a dreptului afacerilor fata de celelalte ramuri de drept privat este sustinuta de specificul activitatii comeciale care presupune existenta unor reguli simple, facilitatea probatiunii, accesibilitatea si rapiditatea tranzactiilor comerciale. Acest specific impune solutii originale referitoare la prioritatea vointei declarate in dauna celei interne.

          Corelatia cu alte ramuri de drept. Autonomia nu exclude ci presupune legaturi cu celelalte ramuri de drept privat si public. Dreptul afacerilor face parte din subdiviziunea dreptului privat alaturi de dreptul civil de care difera prin izvoarele raporturilor juridice, fapte de comert si calitatea participantilor (comercianti).

          Dreptul comercial civil care reglementeaza procedura solutionarii litigiilor. Suportul il aflam in dispozitiile art.889 Cod Comercial care prevad ca “exercitiul actiunilor comerciale se reglementeaza de codul de procedura civila afara de dispozitiile codului de fata”.

          Dreptul comertului international care se aplica raporturilor cu element de extraneitate, adica raporturilor la care participa persoane fizice sau juridice straine.

          Dreptul administrativ. Activitatile de comert se realizeaza pe baza unor avize, autorizatii, licente emise de autorizatiile administrative care functioneaza in unitatile administrativ-teritoriale unde comerciantul isi are sediul principal sau unde isi desfasoara activitatile.

          Dreptul financiar fiscal. Legatura este evidenta stiut fiind ca una dintre principalele surse de formare a veniturilor statului o constituie impozitele si taxele platite de comercianti. Formarea veniturilor statului si obligatiile fiscale ale comerciantilor sunt reglementate de Dreptul Financiar care are legatura cu Dreptul Afacerilor.

          Dreptul penal care cuprinde regimul sanctionar al infractiunilor economice.

          Dreptul familiei. Punctele tangenta cu dreptul familiei privesc regimul juridic al bunurilor sotilor, operatiunile juridice care se pot incheia intre soti si implicatiile lor in dreptul afacerilor, constituirea de societati comeciale intre soti, aportul la societate cu bunuri commune ale sotilor, regimul juridic al dividendelor obtinute de unul dintre soti.

          Dreptul international public. In raporturile interne si internationale se aplica norme de drept international public concretizate in tratate, conventii si acorduri inclusiv cele care contin norme uniforme in materie.

Ex : Conventia de la Viena, 1980, privind legea uniforma asupra vanzarii internationale de marfuri, ratificata de Romania in 1992.

 

 

 

 

 

 

 

SPIRITUL REGLEMENTARII DREPTULUI COMERCIAL

        

          Principiile care genereaza sistemul raporturilor comerciale sunt :

-         autonomi de vointa potivit careia prevaleaza vointa juridical a comerciantilor.

-         Rolul aparentei. Sunt cazuri in drptul civil cand aparenta ste producatoare de efecte juridice. In multe cazuri Dreptul Comercial nu este preocupat de cunoasterea realitatii drepturilor multumindu-se cu aparenta de valabilitate a acestora.

-         Ordinea publica ca limita a libertatii comerciale se aplica prin necesitatea asigurarii de catre stat

 

Dreptul Afacerilor CURS 1 ANUL 1

Dreptul Afacerilor ASE Marketing Curs 1 Anul I

Curs 1

 

          Prin drept intelegem ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat care au ca scop disciplinarea comportamentului uman in relatiile din societate in vederea coexistentei libertatilor apararii drepturilor esentiale ale omului si justitiei sociale a caror respectare este asigurata la nevoie de forta coercitiva a statului.

          Functia fundamentala a unui stat este aceea de a  genera si exprima vointa obligatorie a natiunii adica  vointa de stat. Statul creeaza dreptul si dreptul delimiteaza configuratia si actiunile statului. Cum unul din elementele statului este suveranitatea fiecare stat isi exercita aceasta suveranitate constand in puterea de actiune a legilor emise numai pe intregul sau teritoriu. Asadar fiecare stat legifereaza pe teritoriul sau, totalitatea acestor legi formand pentru acest stat dreptul intern.

          Din necesitatea reglementarii raporturilor dintre state precum si a raporturilor economice transnationale a aparut dreptul international ; ramura impartita in doua discipline juridice: dreptul international public si dreptul international privat, ambele discipline avand ca obiect de studiu conventiile internationale. Aceste conventii, inclusiv directivele U.E. isi produc efectul pe teritoriul unor state care le-au adoptat, ele devenind parte a dreptului intern ca si cum ar fi produsul legislativ al statului respectiv si au aceeasi forta juridical ca celelalte reglementari juridice interne.

          Divizarea generala a dreptului se face in :

-         drept public

-         drept privat

iar criteriile dupa care se face distinctia intre cele doua ramuri sunt urmatoarele:

a.      in dreptul public in mod obligatoiu una din parti este statul ; majoritatea normelor de drept public sunt imperative(obligatorii).

Apartin dreptului public urmatoarele discipline :

-         dreptul constitutional

-         dreptul penal

-         dreptul administrativ

-         dreptul financiar sau fiscal

-         dreptul muncii

-         dreptul protectiei sociale

-         dreptul international public

b.     in dreptul privat  partile sunt persoane fizice sau juridice si chiar daca statul participa la un raport juridic de drept privat el are aceleasi drepturi ca si oricare alt participant.

Majoritatea normelor de drept privat sunt dispozitive adica sunt acele norme care se aplica pentru ca partile au decis ca ele sa fie aplicabile.

Din dreptul privat fac parte urmatoarele discipline :

-         dreptul civil

-         dreptul familiei

-         dreptul afacerilor/comercial

-         dreptul international privat

-         dreptul comertului international

DREPTUL AFACERILOR

Denumirea de dreptul afacerilor folosita in ultimul timp este concurata de acea de drept comercial care se suprapune. Aceasta se explica prin indelungata folosire a denumirii de drept comercial improprie pentru toate afacerile. AFACERE vine de la termenul frantuzesc “afaire” care exprima o echivalenta comerciala, industriala sau financiara avand ca scop obtinerea de profit. Astfel dreptul afacerilor reglementeaza relatiile sociale ale intreprinderii din momentul infiintarii pana in momentul desfiintarii si implicatiile ramurilor de drept public in afaceri.

          Notiunea de comert vine de la termenul latinesc “comercium” = marfa. In sens economic comertul este definit ca acea activitate avand cas cop schimbul si prin aceasta circulatia bunurilor de la producator la consumator. Sub acest aspect comertul ar consta in operatiunile cuprinse in intervalul dintre momentul producerii marfurilor si intrarii lor in circulatie pana in momentul ajungerii lor la consumator. Aceste operatiuni sunt realizate de comercianti denumiti si “negustori” care sunt agenti economici diferiti de producatorii marfurilor. Pornind de la aceasta acceptiune a notiunii de comert care este si cea uzuala s-ar putea spune ca  dreptul comercial reglementeaza interpunerea si circulatia marfurilor de la producator la consumator.

Sensul juridic al notiunii cuprinde nu numai operatiunile de interpunere si circulatie a marfurilor pe care o realizeaza negustorii ci si operatiunile de producere a marfurilor prin transformarea materiei prime si obtinerea unor rezultate de valoare……………. pe care le efectueaza fabricantii precum si efectuarea de lucrari, prestarea de servicii pe care o realizeaza ………………..prestatorii de servicii sau in general intreprinzatorilor.

EVOLUTIA DREPTURILOR AFACERILOR

           Reprezinta defapt evolutia relatiilor comerciale, inceputurile acestora se regasesc in comertul maritim a carei practica era dirijata de uzuri adica reguli bazate pe respectarea intelegerilor si pe buna credinta. Aceste uzuri aveau un caracter international.

Dreptul roman nu a recunoscut existenta unor reguli comerciale speciale, astfel ca el a integrat dreptul comercial civil. Aceasta datorita faptului ca romanii nu agoniseau bogatia din comert ci din agricultura si mai ales prin razboaie si extinderea de teritorii.

In Evul Mediu …………………………………………………………………….se intensifica dand nastere unui drept cutumiar.

CUTUMA – norma de drept izvorand dintr-o practica indelungata, se numaste obicei, obiceiul pamantului sau jus valachicum.

Comertul terestru se dezvolta concomitent cu aparitia statelor cetati italiene Venetia, Genova, Florenta, Milano dupa prabusirea Imperiului Roman care in locul dreptului uniform roman adopta reguli de drept. O importanta deosebita in formarea dreptului afacerilor in Evul Mediu il are dezvoltarea iarmaroacelor , a targurilor italiene, germane, spaniole; apare astfel un drept al targurilor cu reguli aplicabile tuturor comerciantilor participanti indifferent de originea lor precum si o procedura speciala de solutionare a litigiilor dintre comercianti.

          Corporatia cuprinde pe comerciantii si meseriasii din aceeasi ramura de activitate fiind condusa de un consul ales din rndurile lor asistat de consilieri. Consulul avea putere legislativa iar normele emise de el pentru rezolvarea litigiilor au fost adunate ulterior in statute.

Progresul economiei si evolutia politica au avut drept consecinta inlocuirea uzurii cu dreptul scris.

Franţa a fost prima ţară în care a fost legiferat comeţul. Începând cu edictul lui Carol al IX-lea dat în anul 1563- prin care s-au creat jurisdicţiile consulare- continuând cu ordonanţele lui Ludovic al XIV-lea din 1673- privind comerţul terestru şi cele din 1683- privind comerţul pe mare – cunoscute sub denumirea de Ordonanţele lui Colbert – opera de legiferare culminează cu adoptarea în anul 1807, în timpul lui Napoleon, a Codului Comercial Francez.

Acest cod a fost preluat şi de alte ţări dezvoltate din punct de vedere economic la acea vreme ca Italia, Spania, Olanda, Anglia, conferindu-i acestuia o recunoaştere valorică prin universalizare.

In Italia Codul Comercial Francez a fost adoptat in 1808, dar mai tarziu evolutia politica a tarii a dus la un corp comercial propriu adoptat in 1882; sursa de inspiratie a codului comercial roman de la 1884. Codul Comercial Italian isi inceteaza aplicabilitatea  odata cu adoptarea in 1942 in Italia a unui nou Cod civil care reglementază şi raporturile juridice comerciale, renunţându-se, astfel, la autonomia dreptului comercial.

          EVOLUTIA DREPTURILOR AFACERILOR IN ROMANIA

Despre manifestari ale operatiunilor de comert pe teritoriul locuit de romani gasim dovezi inca din epoca geto-dacica.Raspandirea anumitor forme de ……………………… anumitor tipuri de unelte sau de obiecte de podoaba este rezultatul unui intens si constant schimb de produse. Existenta unui astfel de schimb prea larg si prea ramificat pentru posibilitatea locului explica  ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..si aparitia monedei geto-dace pe la mij. veacului al-III-lea. Binecunoscut este comertul pe care geto-dacii il faceau cu lumea din afara in special cu Grecia si ……………………………………………………….cu Roma. Multa vreme din veacul alVI- lea pana in al II-lea grecii fusesera stapani de necontestat ai pietei geto-dacice. In schimbul obiectelor de podoaba, al ceramicii fine, al vinului si untdelemnului, granele, vitele, lemnul si alte produse ale pamantului geto-dac luau drumul Miletului, Atenei, Rodosului si alte centre si sudul Egeii. Dar de prin veacul al II-lea apare, intensificandu-se in cei 200 de ani ce urmeaza, concurenta negustorilor italieni. Treptat orientarea unei bune parti a comertului geto-dacic se schimba indreptandu-se spre Italia. Aceasta nu inseamna ca grecii sunt eliminati de pa piata geto-dacica. Atat in regiuni extracarpatice, in asezari ca Popesti, Poiana se pot afla produse si monede grecesti ca si in Transilvania. Circulatia marfurilor, a monedelor si a oamenilor intre litoralul Marii Negre si muntii Orastiei dovedeste frecventa utilizarii vechilor drumuri, traversand pe vremea lui Burebista si Decebal calea de la cotul Dunarii pe Siret cu o ramificatie prin pasul Oituz spre Transilvania ca si drumurile de pe Valea Argesului si Dambovitei. Cercetarile scot la iveala comertul cu lumea romana. O buna parte din obiectele de bronz descoperite in muntii Orastiei sunt confectionate in ateliere din Sudul Italiei. Pe langa vase de bronz, obiecte de podoaba, obiecte din sticla, geto-dacii importau si unelte. Un articol important de export era sarea de la Tg. Ocna dovedit si de marea cantitate de moneda romana din aceste locuri.

Pe teritoriul tarii noastre comertul a fost guvernat de reguli cutumiare autohtone, obiceiul pamantului precum si de obiceiuri straine ca urmare a legaturilorcu negustorii din alte state. Primele reguli referitoare la chestiuni comerciale le gasim in manualul lui Andronache Donici din 1814. O reglementare mai atenta se gaseste in Codul Calimach 1817 din Moldova si Codul Caragea 1818 din Muntenia. Regulamentele organice ale Munteniei si Moldovei cuprind reguli precise de comert precum si privind dispozitii de infiintare a tribunalelor comerciale.

In 1840 in Muntenia se aplica reglementarea de traducere a Codului Comercial Francez cu unele adaptari. Dupa 1859 s-a adoptat si in Moldova.

 

Codul comercial român este structurat în patru cărţi şi anume:

Cartea I – Despre comerţ în general,

Cartea a II-a – Despre comerţul maritim,

Cartea a III-a – Despre faliment,

Cartea a IV-a – Despre exerciţiul acţiunilor comerciale şi despre durata lor.