O sa razi, dar scaparea din criza economica actuala a Romaniei este prin intermediul agriculturii si cresterii animalelor. Astfel, toate micile ferme, vor avea de castiga in viitor apropiat. Si cand spun viitor apropiat ma refer ca va incepe sa devina evidenta aceasta afacere profitabila cam din iunie, iulie, cand pretul la alimente va exploda.
Uite o idee de afacere, pe care am gasit-o pe blogulspecialistului.ro care e in tema, cu genul de afaceri pe care le vad eu profitabile pe perioada crizei economice.
Si daca tot a venit vorba de criza economica, sfatul meu este sa ne indreptam privirea mai mult in est decat in vest, caci cei ce vor detine puterea si banii, abia acum isi fac siesta si se pregatesc de fiesta economico-financiara.
Achizitionati 10 familii de fazani (o familie inseamna 1 mascul si 3 femele) si un incubator pentru oua, amenajati apoi o mica hala pentru cresterea puilor si, iata, se poate spune ca ati demarat o afacere. Ba chiar una foarte profitabila: costurile aferente cresterii fazanilor nu sunt foarte mari si, odata ce ajung la maturitate, acestia sunt foarte usor de intretinut, putand rezista in aer liber chiar si in timpul iernii. Pretul unui kilogram de amestec de porumb, grau si alte ingrediente necesare dezvoltarii armonioase a puilor de fazan costa aproximativ 14.000 de lei, in timp ce hrana pentru adulti poate varia intre 11.500 si 12.000 de lei
Informatii pe scurt
Capital initial minim...............10 milioane de lei
Capital initial mediu.........200 de milioane de lei
Pentru mai multe detalii apasa aici
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu