1.2 Concepţia juridică cu privire la obiectul contabilităţii
După concepţia juridică, obiectul de studiu al contabilităţii îl reprezintă evidenţa în expresie bănească a existenţei şi mişcării patrimoniului privit ca ansamblul drepturilor şi obligaţiilor unei persoane fizice sau juridice (subiect de drept) în raport cu totalitatea bunurilor (obiectelor) deţinute.
Conform teoriei juridice, patrimoniul este alcătuit din următoarele componente:
1) Drepturile şi obligaţiile exprimă raporturile de proprietate, respectiv modul de apropiere şi cauzele stăpânirii bunurilor. Raporturile de proprietate se pot prezenta sub următoarele forme:
- drepturi - atunci când titularul patrimoniului este proprietarul bunurilor, deci pentru posesia şi folosinţa bunurilor nu trebuie să se acorde un echivalent;
- obligaţii - atunci când titularul patrimoniului, pentru o parte a bunurilor deţinute, trebuie să plătească un echivalent sau să efectueze o anumită prestaţie.
2) Bunurile economice reprezintă substanţa materială (fizică, concretă) a patrimoniului. În raport de forma concretă de existenţă, bunurile economice pot fi:
- bunuri corporabile: terenuri, clădiri, utilaje, obiecte de inventar, materii prime, mărfuri;
- bunuri necorporabile: creanţe, brevete, licenţe, mărci de fabrică şi de comerţ, clientela, reputaţia, programe informatice;
- bunuri financiare: disponibilităţi în lei şi în valută, acţiuni, obligaţiuni, efecte de comerţ.
Conform concepţiei juridice, patrimoniul ca obiect al contabilităţii se prezintă astfel:
Dacă se are în vedere echilibrul valoric al componentelor ce alcătuiesc patrimoniul (substanţa materială şi raporturile de proprietate), atunci ecuaţia patrimoniului se poate prezenta astfel:
| Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii |
Dacă se are în vedere echilibrul valoric al componentelor ce alcătuiesc patrimoniul (substanţa materială şi raporturile de proprietate), atunci ecuaţia patrimoniului se poate prezenta astfel: | Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii |
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu